Data: 04 Apr 2006
Participant: Vasile Boeangiu
Functia: Primar com.Alunu-Jud.Valcea
Comuna: Alunu, judetul Valcea Tema: Lumea contrastelor
|
Vezi lista INTERVIURILOR
|
Comuna Alunu, situata in vestul judetului Valcea, pe valea Oltetului, in zona exploatarilor miniere de suprafata. Zona lignitului - Bertesti - Alunu, o zona extrem de intinsa. S-a format prin unirea comunelor Alunu si Coltesti si are in compenenta 7 sate - Bodesti, Igoiu, Alunu, Coltesti, Ilaciu, Rosia, Ocracu. Are frumusetea dealurilor subcarpatice din Gorj - Valcea si mizeria exploatarilor de carbune. O lume a contrastelor, intre case noi si darapanaturi, intre frumusetea padurii si muntii artificiali de steril, intre verdele vaii Oltetului si negrul soselei datorat carbunelui. Dupa cativa kilometri de la intrarea in comuna, ajungem la primarie. Primarul este medic veterinar, are 39 ani si o multitudine de probleme, unele greu rezolvabile. Are o echipa tanara, viceprimarul - Daju Vasile are 28 ani.
Rep. : - Cat de mare e comuna Alunu?
Vasile Boeangiu : - Una din cele mai intinse comune, 6100 ha si peste 60km drumuri comunale si satesti. Mai sunt si 15km de drumuri judetene.
Rep. : - Am venit din Beresti, sunt portiuni unde se circula bine, altele dificile - cu gropi si rupturi.
Vasile Boeangiu : - Este greu sa gestionezi problema drumurilor. O retea extrem de mare, zeci de kilometri, nu sunt drumuri simple, avem mult trafic greu. Utilaje mari pentru carbune, pentru padure, pentru petrol. Drumuri betonate care cedeaza. In plus, datorita instabilitatii terenului, alunecarile de teren genereaza rupturi. Drumurile sunt imposibil de rezolvat din fonduri locale.
Rep. : - Drumurile sunt principala problema a zonei?
Vasile Boeangiu : - Nu, sunt mai multe dar cred ca cel mai important lucru este stabilizarea terenului. Avem trei drumuri comunale - DC111,110,113, toate trei afectate de alunecari de teren. Fuge pamantul, se mai si surpa.
Rep. : - Cine ar trebui sa se ocupe de stabilizarea zonei?
Vasile Boeangiu : - Cheltuielile ar fi imense, nici macar nu se pune problema sa fie o rezolvare locala. Exploatarea carbunelui este de suprafata, se muta sterilul si se creaza munti artificiali din acesta. Asta genereaza dezechilibre. Se deplaseaza si panza de apa freatica. Sunt surpari de teren si pe vechile linii ale subteranului.
Rep. : - Cineva trebuie totusi sa raspunda pentru zona de exploatare.
Vasile Boeangiu : - Da, este un program de redare in circuitul agricol al terenului. Nu s-a facut nici o consolidare de teren insa. Intr-o parte, acolo unde sunt exploatarile, zona se degradeaza, in alta parte incercam sa dezvoltam activitati care sa regenereze frumusetea locului, zone de agrement. Asteptam investitori in zona in acest sens. Investitii in agreement, zona impadurita. Avem un platou inconjurat de paduri. O zona “salvata” as putea spune.
Rep. : - Nu aveti colaborari cu exploatarea miniera?
Vasile Boeangiu : - Cum sa nu? O colaborare tipica in care ei apar la primarie doar daca au nevoie de ceva acte.
Rep. : - Ce genereaza aceasta lume a contrastelor?
Vasile Boeangiu : - Bogatia zonei si proprietatea. Ne-a daruit Domnu de toate. Avem carbune - lignit - care insa e exploatat de SNL Oltenia Gorj prin EM Bertesti, petrol care e exploatat de Petrom Ticleni, gaz metan care apartine Transgaz sau Distrigaz, padurea apartine Romsilva. Cam asa sunt toate. Bogatia tine de comuna, exploatarea e a altora care insa n-au obligatii fata de comuna. Partea buna este ca sunt locuri de munca-n zona, avem 400 angajati la carbune. Dar retineti, comunitatea nu beneficiaza de “fructele” din exploatarile susmentionate. Unii realizeaza profituri considerabile si noi trebuie sa facem curat, sa le strangem mizeriile.
Rep. : - Cum va descurcati totusi? De unde fonduri?
Vasile Boeangiu : - Venituri avem din impozite si taxe locale, extrem de putin, si din cota defalcata din veniturile centralizate. Fondul social l-am rezolvat prin sprijinul Consiliului Judetean Valcea. Informatii despre oportunitati de finantare ne vin greu.
Rep. : - Cu ce se mai ocupa oamenii locului?
Vasile Boeangiu : - Zootehnia, aici va pot furniza foarte multe detalii. Avem peste 1700 vite si, retineti, peste 1000 familii de albine.Suntem printre primii apicultori in tara.
Rep. : -Traditii, mestesuguri?
Vasile Boeangiu : - Oamenii din Igoiu erau vestiti pietrari, de fapt numele Igoiu vine de la “ai goi”, faptul ca erau dezbracati pana la brau. Iar numele de Pietraru vine tot de-aici. In iunie vom organiza Festivalul Oltetului, in prima sambata. E un festival cultural - sportiv si va asteptam.
Rep. : - Va multumim pentru invitatie si asteptam noutati despre zona, cu bune, cu rele.
(t.o. - 4 aprilie 2006)
PRELUAREA MATERIALELOR - CONDITII
Materialele publicate pot fi preluate si postate pe internet, in site-uri, presa online sau alte tipuri de prezentare, in conditii normale prin RSS, Facebook, Twitter. Preluarea manuala consta in maxim 6 randuri si link de continuare pe materialul respectiv. Se vor specifica Titlul materialului, numele autorului, siteul www.comune.ro cu link spre el si data. .
Hartile judetelor, provinciilor istorice si cele fizice ce insotesc prezentarile nu fac obiectul preluarii! .
Fotografiile marcate cu drepturi de autori pot fi preluate numai cu acordul autorilor! .
Se interzice modificarea continutului materialelor preluate.
Administrator portal